Paradisul meu...

Tocmai m-am intors din paradis.As fi dorit sa raman acolo pentu totdeauna,dar din pacate realitatea ne obliga sa ne trezim din vis.
Carcaliu-un comuna aflata la poalele muntilor Macin din judetul Tulcea.
Locul in care am crescut pana la trei ani,locul caruia ii rezerv o luna din vacanta mea de vara.Paradisul meu!
Un an intreg, sub ochii tristi albastri ai babicilor,purtandu-si dorul de copii si de nepoti care sunt plecati pe meleaguri straine Carcaliu e tacut. Acum asteapta doar vacanta de vara,atunci cand pe ulitele satului se aud tipete de copii,iar salutul oficial nu mai e "dobra večer",ci "ciao!". In itreg satul misuna masini cu numar de Italia. Fetele tinere ce isi gasesc jumatatea peste hotare se intorc in tara,pentru ca ,or fi macaronarii ăia pricepuţi la modă, dar lipovencele tot la Carcaliu se intorc, cănd le e timpul să se mărite, şi imbracă kicika şi kaseak, cusute in casă.
Drumurile de lăngă Dunăre, umblate pănă mai ieri doar de vreun bătrăn pescar lipovean şi plasa lui, au căpătat ecouri de "Via" italiană. Le-au cotropit năpărstoci blonzi, copiii cu certificat de Italia, care nu ştiu boabă pe lipoveneşte, darămite pe romăneşte. Dar de drag şi dor, babuşca ce-i păzeşte din poartă a invăţăt ea căte ceva din păsărească macaronarilor. Aşa că exclamă cu ei "Va bene!", iar cănd nu sunt astămpăraţi ii cheamă cu un "Vieni qua!"
După un an de pribegie in ţara pastelor, mamele "bambinilor" se intorc la racii roşii din apa clocotită şi la borşul de peşte. Zdravenii lipoveni care au ridicat incă un "Torino", cănd a fost Olimpiada, se apucă să mai pună o piatră şi să mai dea un var la casă. Nu le vine să plătească meseriaş de aici, că le cere mai mult decăt primesc ei in Italia, tot in construcţii.
In faţa preotului şi a icoanelor, şcoliţi sau munciţi la Torino, ori imbătrăniţi la Carcaliu, lipovenii se inchină in portul lor de biserică: bărbaţii cu rubaşcă, femeile cu fuste lungi, creţe, şi baticuri.
"Oamenii se aşază unde dau de bine, unde au măncare, unde au bani. Dar sufletul, ăsta mereu le rămăne aici" - şopteşte Polea, una din lipovencele stabilite la Torino.
E ultima zi dinaintea postului, cum zice calendarul de rit vechi, şi Carcaliu e o nuntă şi un căntec. Ruseşte - disco, ruseşte din pieptul babicelor. Şi-apoi, spre dimineaţă, un Celentano, un "Italiano vero" de-a lui Cutugno. Şi zori cu Kazaciok şi două lacrimi. Căci vine toamna şi iar se duc cazacii...

(fragmente din Jurnalul National)

Nu stiu cat va mai dura acest rai,caci incet incet traditiile se uita,satul devine pustiu,babicile noastre din pacate (sau din fericire) se vor transforma in ingeri, iar multi dintre noi nu stiu daca vor mai reveni pe aceste meleaguri...eu cu siguranta da...Desi fac parte din aceasta comunitate doar pe jumatate nu voi uita niciodata acest paradis...si voi reveni mereu...