duminică, 19 aprilie 2009

Începuturile mele cu davaua (I)(Weekend cu mama)

Deci, pentru toatã lumea care ar putea sã înveţe ceva din povestea mea, în primul rând ma numesc Cristina… sunt pe dava adica heroinã de doi ani şi ceva, asta numãrând de la prima ţigarã. Mi-a plãcut din prima extraordinar de mult, adicã de prima oara când am simţit ceva, care a fost cam a doua sau a treia oarã. În momentul acela m-am gândit: cred cã cineva a inventat drogul asta special pentru mine. Aşa a început relaţia mea cu heroina, alias davaua. Cã aşa i se zice de fapt, dava. Ce sa zic? Îţi ocupã toatã viatza. Ziua ai job sã faci rost, seara bagi. Nu ştii azi cum o sã faci rost în trei zile. Mã rog, sunt multe poveşti. Cu davaua, nu mai ai mamã, nu mai ai tatã, nu cã eu aş fi avut, da’ e o figurã de stil.

Sunt sigurã cã fiecare are o poveste cu cum a început, şi primu de la care a luat, şi primele ganduri, de genul „asta nu o sã mi se intâmple mie”, „încerc o datã şi gata”, „eu pot sã mã controlez”… Şi mai ales pentru oamenii care au cunoscut alţi oameni pe dava înainte sã înceapa şi ei sã bage, şi au vãzut cât de tare te distruge davaua, şi cã nu e un drog ca oricare altul. Celelalte droguri îţi dau tripuri, davaua îţi dã numa suferinţã. Asta ca urmare, pentru cã la început îţi dã prea multã fericire… cum sã descriu… ar fi ceva de genu, daca lsd-u de exemplu bagã realitatea sã fie mult mai puternicã, davaua parcã pune o ceatzã, şi te face sã simţi un fel de cã te doare undeva de tot şi de toate. Practic, nu mai existã nici o problemã, totu e ok, totu e departe de tine, corpu tãu se simte perfect, e cel mai perfect trip pe care poate cineva sã şi-l doreascã, adica Nirvana. Lumea din jur nu mai exista.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu